Politetea rutiera
In contextual in care traficul a devenit din ce in ce mai aglomerat si se constata ca numarul de autovehicule creste an de an si stilul conducatorilor auto capata noi valente. Consideram ca elemente ca si conducerea defensive, conduita preventiva, conducere non-agresiva si notiuni minime de politete si convietuire rutiera ar trebui sa faca parte din bagajul de cunostinte al orcarui conducator auto, indifferent de vehiculul pe care il conduce. Consideram ca notiuni minime din aceste documentari ar trebui sa faca parte din discutiile ce au loc in salile de curs ale scolilor de soferi. Daca cei care conduc des in strainatate sau mai adaptat la o astfel de optica asupra traficului, pentru cei care trec la volan prima data frontier tari multe astfel de lucruri sunt niste noutati. S-a remarcat din statistici ca multe din accidente puteau fi evitate usor, abordand un stil de conduc mai deschis colaborarii si convietuirii pe sosea. Credem ca o abordare cu zambetul pe buze a unor eventuale neintelegeri in trafic ar conduce mult mai usor la rezolvarea unor situatii si implicit la o retea rutiera mai sigura. De multe ori dupa producerea unui accident, ne-am gandit ca putea fi evitat cu o intarziere doar de o secunda. Credem ca o campanie de promovare a acestol lucruri efectuata cu scolile de soferi si in media ar fi imperios necesar.
Nu mica ne-a fost mirarea cand in deplasarile noastre in afara tarii, mai ales in statele comunitatii europene, am observat ca desii conducatorii auto din aceste tari se supun acelorasi reguli de circulatie, traficul este mai ordonat, soferii nu sunt asa de stresati si sunt mai binevoitori.Acest lucru nu tine de legislatia rutiera, de studiile conducatorilor auto, nici macar de nivelul lor social. Tine doar de bunul simt si cum se mai spune pe la noi, de ,,cei sapte ani de acasa”.Politetea rutiera reprezinta o atitudine atenta, binevoitoare, chiar generoasa fata de ceilalti participanti la traffic.Daca dorim ca ceilalti participanti la trafic sa fie politicosi si binevoitori cu noi, ar trebui sa fim primii care dau dovada de aceste lucruri fata de altii.Politetea rutiera presupune manifestarea intelegerii fata de greselile altor participanti la trafic.
Asa cum dvs., atunci cand gresiti sunteti stresat de claxoanele si vorbele necuvincioase ale altor conducatori auto pe care i-ati deranjat, asa si cel care greseste incurcandu-va, prefera sa il ajutati la reintrarea in trafic fara sa il agasati.Politetea rutiera presupune intelegerea nenumaratelor situatii aparute in trafic, care prin atitudinea noastra binevoitoare, duce la decongestionarea traficului.In cazul in care circulam in coloana pe un drum prioritar si observam ca pe drumul secundar s-a format o coloana de autovehicule in stationare care asteapta patrunderea in intersectie, este politicos sa lasam cel putin unul din aceste autovehicule sa se incadreze in fata noastra. Daca fiecare conducator din coloana noastra ar face acest lucru, fluenta traficului ar creste si intersectia s-ar debloca.In Germania acest lucru este invatat inca din scolile de soferi, devenind o regula in trafic, cunoscuta de catre participantii la trafic sub denumirea de ,,regula fermoarului”. Fiecare autovehicul din coloana formata pe drumul prioritar permite intrarea in coloana a unui autovehicul de pe drumul secundar.Permiterea accesului pe banda noastra de circulatie a unui autovehicul aflat pe alta banda de circulatie in acelasi sens cu noi, care i-si semnalizeaza intentia, este tot un gest de politete rutiera.Degajarea unui obstacol de pe partea carosabila care poate pune in pericol traficul rutier si ajutarea altor participanti la trafic care au defectiuni la autovehicule si trebuie scoase din trafic.In cazul in care circulam pe autostrada, la apropierea de o zona in care exista o banda de acceleratie, pe care sunt autovehicule care isi maresc viteza pentru a intra pe autostrada, este bine sa trecem de pe banda intai pe banda a doua pentru a le facilita intrarea pe sensul nostru.
De asemeni in localitati incercati sa evitati patrunderea in intersectiile hasurate daca nu suntem siguri ca le putem traversa inainte de schimbarea semaforului.Daca suntem obligati sa oprim involuntary in traffic e bines a privim in perspective evitind oprirea in dreptul arterelor secundare si blocarea acestora .de asemenea daca observam pe un alt participant la traffic angajat intr-o manevra este bines a iin lasam sufficient timp si spatiu de realizare.daca observam pe cineva din sens opus angajat in depasire este bines a reducem acceleratia dindu-I timp de manevra.Trebuie de asemeni sa acordam o atentie sporita batrinilor si copiilor care pot traversa strada surprinzator prin loc nepermis reducind viteza si la nevoie chiar oprind.In cazul in care observam ca un autovehicul de pe o banda superioare intentioneaza sa schimbe directia la intersectindu-se cu noi nu ne costa nimic sa ii facilitam trecerea.Obsevind un autovehicol dintr-o categorie superioara efectuind manevre sau incercind sa se insereze in traffic recomandam pastrarea unei distante mai mari.O atentie speciala trebuie acordata si autovehiculelor pe doua roti unde trebuie avut in vedere caracteristicile special ale acestora si faptul ca nu confera pasagerilor o siguranta sporita.Tot in spiritual politetii rutiere trbuie avut in vedere la oprire si stationare nestinjenirea celorlalti participant la traffic. Credem ca renuntarea la repetatele flesh-uri si claxoane inutile. Tot pentru un traffic fluent, sfatuim respectarea prevederilor legale privind circulatia pe benzi in sensul ca ultima banda este bine de lasat libera pentru depasire indiferent cu ce viteza circulam. De asemeni recomandam pastrarea unor distante fata- spate cat si laterale suficiente fata de celelalte vehicule. In cazul opriri involuntare recomandam pastrarea unei distate fata, de siguranta in cazul unei eventuale coliziuni din spate. Recomandam tratarea gafelor incepatorilor cu zimbetul pe buze amintindu-ne de inceputurile noastre.cu timpul condusul a devenit o necessitate.suntem unii nostalgic care mai facem asta din PLACERE!